Conexiuni Karmice, Suflete Pereche și Suflete Gemene

Spiritism

Nimic nu este mai fascinant decât să descoperim conexiunile din vieţile trecute, pe care le-am avut cu cei care se află în viaţa noastră prezentă. Ca regulă generală, oamenii cu care avem cele mai puternice legături emoţionale au fost conectaţi cu noi într-o anumită formă, în vieţile trecute. Sufletele care sunt înrudite îndeaproape într-o existenţă, adeseori se întâlnesc în altele. Rolurile lor se pot schimba dintr-o viaţă în alta, dar conexiunile rămân. Din moment ce ajutăm la alegerea mediului vieţii în care putem să evoluăm de unde am rămas în viața anterioară, este de înțeles să credem că am alege să renaștem alături de cei care ne sunt apropiaţi.

Dacă relaţia a fost una de iubire, iubirea va persista şi va exista o oportunitate de a o aprofunda în circumstanţele noii vieţi. În cazul în care conexiunea era una de duşmănie, circumstanţele pot fi alese pentru a oferi oportunitatea de a o depăşi. Deseori, dacă există o obligaţie, circumstanţele pot fi alese pentru a oferi calea de a o îndeplini.

Toate relaţiile noastre sunt karmice. Ele oferă oportunităţi pentru a învăţa. Forma pe care o ia acea învăţătură variază. În situaţiile familiale, există de obicei o lecţie particulară, predominantă, care îi priveşte pe toţi membrii acesteia. De exemplu, toţi membrii unei familii pot învăţa despre lecţiile care implică exprimarea adecvată a puterii voinţei. La un membru, poţi găsi un caz extrem de intimidare şi dominare. Într-un alt membru, poţi regăsi un individ care cedează mereu. Într-un alt membru al familiei, poţi găsi un individ care refuză să urmeze alte ordine sau sugestii, pur şi simplu pentru că provin de la altcineva. În altul, poţi vedea o lipsă de afirmare sau un comportament dependent. Există multe variaţii şi subtilităţi în fiecare lecţie. Recunoaşterea tiparelor comune ale comportamentului membrilor din fiecare familie, poate revela multe despre lecţiile karmice pe care trebuie să le înveţi prin familia ta.

Această înţelegere poate fi aplicată situaţiilor profesionale şi sociale, de asemenea. Noi nu trebuie să ne uităm numai după conexiunile emoţionale, ci şi mai important, trebuie să vedem tiparele subtile şi evidente care există în relaţiile noastre. De multe ori, vedem cum experienţa copilăriei poate fixa un tipar comportamental pentru o întreagă existenţă. Cel mai evident exemplu este abuzul asupra copiilor, rezultatul poate fi deseori o întreagă existenţă de dificultăţi în relaţiile personale. De ce nu este posibil, atunci, ca o singură existenţă să fixeze un tipar care se va raporta totodată într-o altă existenţă?

Este posibil să nu putem determina niciodată exact cine ar fi putut fi o persoană în ultima ei existenţă sau de ce este ea pe Pământ în acest moment, dar observând modul în care ne raportăm la o persoană – şi ea la noi – ne putem deschide unor mari posibilităţi de cunoaștere.

Cele mai mari lecţii ale noastre le învățăm prin alţi oameni. Cărțile spirituale ne ajută în multe cazuri să descoperim lecțiile la care suntem supuși atunci când relaționăm cu oamenii și ne confruntăm cu situații ce par uneori fără ieșire. Editura Agni Mundi reprezintă cu succes învățăturile esoterice ale autorilor consacrați în domeniul spiritualității, în scopul evoluției personale a tuturor, în momentul ales de fiecare pentru salvarea sufletului său.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *