Beneficiile Uleiului de Macadamia

Ulei de macadamia

Uleiul de Macadamia este un ulei pentru frumuseţea voastră aproape magic, chiar dacă nu este atât de cunoscut sau celebru ca şi Uleiul de Argan, de exemplu. Să vedem însă de ce este chiar atât de bun!

Uleiul de Macadamia este un ulei polivalent foarte plăcut de utilizat deoarece nu este gras şi intră foarte uşor în piele. Uleiul de Macadamia nu va lăsa un film gras la suprafaţa pielii. Ideal, nu-i aşa? Uleiul are un miros de nucă destul de puternic. Acesta ar putea fi singurul aspect negativ pe care i l-am putea găsi.

De unde vine? Uleiul de Macadamia se obţine prin presarea fructului obţinut de la arborele Macadamia Integrifolia numit şi Nuc de Queensland, care este originar din partea de est a Australiei. Arborigenii utilizau deja cu foarte mulţi ani în urmă nucile, deoarece erau bogate în proteine.

Compoziţia Uleiului de Macadamia. Uleiul de Macadamia conţine acizi graşi poli şi mono saturaţi Omega 3 şi Omega 6. Uleiul de Macadamia este şi foarte bogat în  Omega 9, care este foarte bun pentru pielea uscată, deoarece acesta face ca pielea să devină mai suplă, o hrăneşte, dar îi şi conferă în acelaşi timp mai multă strălucire.

Acestea fiind spuse, dacă pielea voastră nu este uscată, acest lucru nu înseamnă că nu aveţi nevoie de Omega 9. Dacă pielea voastră este lipsită de strălucire, este ternă, s-ar putea ca Uleiul de Macadamia să îi fie foarte benefic. Cel mai bine ar fi însă să găsiţi sau să vă preparaţi chiar voi un produs de îngrijire care să conţină cantităţi  de Omega 3, 6 şi 9. Iată care sunt proporţiile potrivite: dacă aveţi un ten uscat aveţi nevoie de foarte mult Omega 3 şi foarte puţin din ceilalţi acizi. Dacă aveţi un ten mai degrabă mixt, folosiţi mai mult Omega 6.

Acţiunea Uleiului asupra părului. Uleiul de Macadamia are o acţiune de filtru solar. Acesta vă ajută deci să vă păstraţi culoarea părului. Uleiul este de asemenea protector şi limitează agresiunile contra părului. Uleiul de Macadamia hrăneşte părul, făcându-l strălucitor şi neted.

Acesta reprezintă şi un foarte bun ulei capilar, deoarece nu este deloc gras. Îl puteţi pune pe păr fără să vă temeţi că vă veţi îmbâcsi sau că vă veţi unge părul. Îl puteţi aplica pe toată lungimea părului şi să îl lăsaţi să acţioneze pe toată durata nopţii.

Beneficiile Uleiului de Macadamia pentru piele. Uleiul de Macadamia are numeroase proprietăţi cosmetice. Uleiul este hrănitor, face pielea mai netedă, dar are şi o acţiune hidratantă, deoarece are o compoziţie care este foarte asemănătoare cu sebumul uman.

Uleiul de Macadamia favorizează  micro-circulaţia şi drenează sistemul limfatic. Este deci recomandat în caz de cuperoze, dar şi în caz de senzaţii de picioare grele sau varice. Uleiul de Macadamia protejează şi împotriva razelor UV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *